Wednesday, November 1, 2023

Mic Dejun dulce-picant


 

Masa mea preferata este micul dejun. La fel cum perioada zilei pe care o prefer este dimineata pentru ca este un inceput pentru o noua zi. Pentru un inceput in forta dar si daca vreti sa impresionati pe cineva (din experienta mea as zice ca merge), recomand reteta urmatoare care nu este deloc grea insa nu dureaza chiar 5 minute. Rezultatul insa merita eforturile. Cantitatile sunt pentru o persoana:

2 oua

o bucata de chorizo* (se pot folosi direct felii daca vine deja feliat)

4 lingurite de dulceata de ardei iute

mix de salata verde

2 felii de paine cu maia

Fulgi de paprika afumata (optional)

Sare


Chorizo se taie in felii. Depinzand de marimea feliei de paine se calculeaza cam cate felii de chorizo vin la o felie de paine. Se pun feliile de chorizo in tigaia calda, nu fierbinte si se lasa cateva minute pana incepe sa iasa din el uleiul. Se scot din tigaie si in uleiul care a ramas in locul lor se pun la prajit ouale.

Feliile de paine se ung cu dulceata de ardei iute. Deasupra se pun feliile de chorizo calde.



Se adauga mixul de salate.



Cand ouale sunt gata se asaza deasupra salatei, cu atentie sa nu se sparga galbenusul.



Se adauga sare si optional fulgi de paprika afumata. Eu am folosit fulgi de pimenton de la Vera (un tip de paprika spaniola) dar este optional.

Enjoy!

Daca vreti sa impartasiti cum v-a iesit reteta, va astept cu commenturi:)


*Chorizo este un carnat spaniol de porc (iberic) care contine paprika afumata (pimenton) si vine in varianta dulce sau picanta. Eu am gasit varianta picanta si pot spune ca merge foarte bine in aceasta reteta. Am incercat si cu varianta normala (care se numeste dulce dar nu are zahar) si a iesit foarte bun.

No comments:

Post a Comment